Ieromonahul Macarie Protopsaltul

Smeritul ieromonah Macarie, protopsaltul Mitropoliei din Bucureşti, a fost cel mai vestit „dascăl de musichie", la începutul secolului trecut şi un mare ctitor al muzicii noastre bisericeşti.
            Era originar din satul Perieţi, Ialomiţa, născut în jurul anului 1770. Fiind înzestrat de Dumnezeu cu dragoste de biserică şi cu darul cântării, a deprins muzica psaltică „din mica sa copilărie". Apoi, împreună cu sora sa, au intrat în nevoinţa călugărească. El s-a călugărit la Mănăstirea Căldăruşani, iar sora sa, Iustina, la Mănăstirea Viforâta. Auzind de numele şi talentul său, mitropolitul Dositei Filitti (1793-1810) 1-a adus la mitropolie şi l-a dat să înveţe carte la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti. Apoi l-a hirotonit preot.
            În anul 1820, mitropolitul Dionisie Lupu, văzând că ieromonahul Macarie „era cântăreţ desăvârşit şi cunoscător profund al sistemelor de psaltichie veche şi nouă", 1-a numit director (epistat) al şcolii de muzică bisericească, înfiinţată de el la mitropolie. În această şcoală se pregăteau grămăticii şi candidaţii la preoţie. Cuviosul Macarie era totodată un călugăr smerit şi sporit în cele duhovniceşti, bun slujitor al Bisericii lui Hristos şi distins orator. Atât cântarea, cât şi predica ieromonahului Macarie erau inspirate de Duhul Sfânt şi se săvârşeau „cu toată evlavia şi dreapta socoteală".
La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie a început opera de traducere din limba greacă a cântărilor bisericeşti în grai curat românesc, acomodându-le cu sufletul şi cântarea poporului nostru. Renunţând la „sistema veche" şi greoaie, el transcrie muzica psaltică pe notaţie nouă, în graiul patriei, uşor de învăţat pentru toţi.
            În acest scop a tipărit la Viena, între anii 1822-1823, trei cărţi de cântări bisericeşti „după noua sistemă" şi anume: Teoreticonul, Anastasimatarul, dedicat mitropolitului Veniamin Costachi, şi Irmologhionul. După întoarcerea sa în ţară, „ca un apostol râvnitor" ce era, s-a ostenit să răspândească peste tot noua cântare bisericească, mergând din loc în loc, prin oraşe, prin biserici şi mănăstiri. Până în anul 1829, toate oraşele din judeţele Ţării Româneşti aveau şcoli de muzică în limba poporului, după metoda ieromonahului Macarie; iar cărţile sale au ajuns la toate seminariile şi mănăstirile vremii, din Moldova, Transilvania şi Banat. Însuşi mitropolitul Grigorie al Ungrovlahiei, protectorul său, îl numeşte „dascălul şcoalelor româneşti de musichie". Cuviosul Macarie Ieromonahul era şi un bun compozitor de cântări bisericeşti şi un „patriot râvnitor". El este cel dintâi compozitor de imnuri şcolare româneşti. Sunt vestite catavasiile sale de Florii, cântările Sfintei Liturghii şi îndeosebi axioanele închinate Maicii Domnului. Melodia cântărilor lui este liniştită, nesilită şi potrivită. Ea curge lin, ca un izvor curat de apă.
            Pentru toate acestea, ieromonahul Macarie este considerat „întemeietorul" şi fondatorul muzicii psaltice româneşti. El a „naţionalizat" muzica psaltică, fără a se depărta de textul original. Adică a curăţat-o de influenţele străine, orientale, şi i-a dat veşmânt nou, autohton. N-a sacrificat nici melodia primită, nici limba românească.
În anul 1829, o dată cu surghiunia mitropolitului Grigorie Dascălul, a fost nevoit şi ieromonahul Macarie să plece din Bucureşti. Poposind în Moldova, mai întâi ajunge egumen la Mănăstirea Bârnova. Apoi se duce la Mănăstirea Neamţ, unde, timp de trei ani de zile, învaţă pe călugări noua cântare bisericească. În anul 1833, ieromonahul   
            Macarie Dascălul se întoarce în Ţara Românească la Mănăstirea Căldăruşani. Apoi, îmbolnăvindu-se, este luat în îngrijire de sora sa, Iustina, stareţa Mănăstirii Viforâta. În toamna anului 1836, Cuviosul Macarie Ieromonahul se strămută din viaţa aceasta la cereştile lăcaşuri, pentru a cânta neîncetat cu îngerii măririle lui Dumnezeu.

Autentificare