Anton Pann

Una dintre cele mai luminoase figuri ale culturii muzicale romaneşti din prima jumatate a secolului al XIX-lea a fost şi rămâne, fără îndoială, Anton Pann,  cel pe care marele nostru Eminescu l-a numit „finul Pepelei cel isteţ ca un proverb” (Epigonii 1870). Activitatea şi creaţia lui au fost mult diversificate oscilând între muzică şi literatură, dar aşa cum însuşi mărturisea „de cele mai multe ori balanţa înclina spre arta sunetelor … că eu altele n-am învăţat, decât din mica mea copilărie mi-am bătut capul ca să ajung desăvârşit în meşteşugul musicei bisericeşti, în care am şi izbutit. După ce am învăţat canoanele şi ortografia acestui meşteşug, n-am zăbovit a români şi a lucra pe note cărţile cele mai trebuincioase”. Această mărturisire îl defineşte pe Anton Pann ca muzician în primul rând, înţelegând prin aceasta compozitor, profesor de muzică bisericească, cântăreţ de strană, folclorist, tălmăcitor de muzică etc., apoi ca literat respectiv scriitor, poet, dar şi ca editor şi tipograf al propriilor sale lucrări.
Anton Pann s-a născut în satul Sliveni din sudul Dunării (Bulgaria) după toate probabilităţile prin anii 1796-1798.2 Tatăl său, Pantoleon sau Pandele Petroveanu, era valah de origine, iar mama, Tomaida, grecoaică. Rămânând orfan de tată, mama s-a ocupat de educaţia lui dându-l să înveţe carte pe lângă dascălul bisericii din sat. Dar n-au stat prea mult pe acolo, căci din cauza persecutării creştinilor de către turci şi a declanşării războiului
ruso-turc din 1806, Tomaida s-a refugiat cu cei trei băieţi ai săi la Chişinău. Aici micul Anton , cu isteţimea şi puţinele sale cunoştinţe muzicale, a reuşit să se încadreze printre sopranii corului Catedralei de aici, după cum însuşi va mărturisi mai târziu menţionând anul 1810. Ceilalţi doi fraţi au murit în timpul asediului Brăilei, din care cauză Anton se refugiază cu mama sa definitiv la Bucureşti unde, în 1812 este angajat paraclisier la biserica „Olari” şi apoi cântăreţ II la biserica „Sfinţi” de pe calea Moşilor. Aici va aprofunda studiul muzicii bisericeşti cu Dionisie Fotino şi la şcoala lui Petru Efesiul.
        În anul 1820 se căsătoreşte cu Zamfira Agurezan cu care va avea un fiu, pe nume Lazăr care a ajuns preot la biserica ’’Sf. Visarion” din Bucuresti.

Un an mai târziu în 1821, revoluţia lui Tudor Vladimirescu îl determină, ca pe mulţi alţii printre care şi Macarie Ieromonahul, să se refugieze peste munţi, în Braşov. Aici va petrece puţin timp, în care va activa ca protopsalt la biserica Sfântul Nicolae din Şchei.
Trebuie menţionat aici faptul că înainte de acest episod în care a luat contact cu oraşul de la poalele Tâmpei, Anton Pann a petrecut un timp la Chişinău unde, ’’va admira bisericile ce străjuiesc cu clopotniţe aurite, şi înăuntru cărora se aud cântări măreţe. Coruri pe mai multe voci şi preoţi înveşmântaţi în odăjdii fastuoase, intonează axioane şi irmoase, tropare şi condace care nu se puteau auzi intr-o mică biserică de sat.”
         În anii 1826 – 1827 îl găsim la Râmnicu Vâlcea ca profesor de muzică la Şcoala Episcopiei, unde a avut elev pe Nifon, viitorul mitropolit al Ţării Româneşti, şi la mănătirea „Dintr-un lemn”.De aici împreună cu soţia a doua, „sora Anica” nepoata stareţei Platonida, ia din nou drumul Braşovului în 1828. În acelaşi an se întoarce la Bucureşti şi urmează cursurile colegiului Sf. Sava. Acum era şi psalt la biserica Olteni şi profesor de muzică la şcolile naţionale din Bucureşti. În 1837 se desparte de Anica cu care avusese un băiat, Gheorghiţă, şi o fata, Tinca, iar în anul 1840 se recăsătoreste a treia oară.
         In 1842 in urma unei jalbe pe care o adresează la 26 iunie Mitropolitului Neofit, este numit de acesta profesor la Seminarul Sf. Mitropolii (Seminarul Central) din Bucuresti, unde va funcţiona până la 2 noiembrie 1854, când îşi dă obştescul sfârşit, răpus de o răceală combinată cu tifos exantematic, contractate la Râureni (Râmnicu Vâlcea), unde se dusese tot pentru răspândirea tipăriturilor sale. A fost înmormantat la biserica Lucaci, unde mai târziu Asociaţia Generală a cântăreţilor din România, sub preşedenţia lui Ioan – Popescu Pasărea, i-a ridicat un monument.

Opere:

  • Calendarul lui Bonifatie Setosul
  • Versuri musiceşti
  • Poezii deosebite sau cântece de lume (1831, 1837)
    • Călătoria
    • Însoţirea
    • Luniţă luminătoare
    • Munţilor, fiţi mărturii
    • La Rîmnic
    • Suflet altu n-are
    • Zădărnicia
  • Îndreptătorul beţivilor (1832)
  • Hritoetia sau şcoala moralului care învaţă toate obiceiurile şi năravurile cele bune (1834)
  • Noul Erotocrit (1837)
  • O poveste arabică din Halima (1839, 1854)
  • Fabule şi istorioare (1841)
    • Copaciul şi dovleacul
    • Lupul, pocăit
    • Călătorul şi stejarul
    • Cine ştie carte are patru ochi
    • Nepotul împrumutat
    • Mortul înecat
    • Scumpul
    • Planul simigiului
    • Vînătorul
    • Toporul şi văcşoara
    • Ciobanul şi magarul
    • Feciorul moştenitor
    • Cîinile
    • De cînd ploaia cu cîrnaţii
    • Norocul şi mintea
    • Şoarecile
    • Nu e nimic fără cusur
    • Cucul şi privigatoarea
    • Tăcerea e ca mierea
    • Împrumutul
    • Lupul, ţapul şi varza
    • Ce zic oamenii de mine
    • Grădinarul pagupaş
    • Critica oamenilor
  • Poezii populare şi Calendare (1846)
  • Marş de primăvară
  • Memorialul focului mare (1847)
  • Povestea vorbei (1847)
  • Dialog în trei limbi, ruseşte, româneşte şi turceşte (1848)
  • Pocăinţa omului dezmierdat sau vorbire între suflet şi trup şi osebite sfaturi folositoare trupeşte şi sufleteşte (1849, 1854)
  • Adiata
  • Înţeleptul Archir şi nepotul său Anadam (1850)
  • Spitalul amorului sau Cântecul dorului (1850)
  • O şezătoare la ţară sau Călătoria lui Moş Albu (1851)
  • Versuri sau Cântece de stea
  • Cântătorul beţiei. Care cuprinde numele beţivilor şi toate faptele care decurg din beţie
  • Triumful beţiei sau Diata ce o lasă un beţiv pocăit fiului său (1852)
  • Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853)
  • Poveşti şi angdote versificate (1854)
  • De la lume adunate şi iarăşi la lume date
  • Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti sau Gramatica melodică
  • Mică gramatică muzicală teoretică şi practică
  • Carul frânt – Nevoia învaţă pe om
  • Ţermonia unui bătrân

 

Autentificare